Uneori,oamenii isi amintesc zilele care i-au marcat,alteori uita cu desavarsire.Cred ca preferam sa uit cu desavarsire,era mai comod,nu mai deschideam usa sentimentelor blocate.Inaite de a inchide usa,iar si iar,ma intorc mereu motivand o ultima verificare a ceea ce a ramas in urma.Ma uit in camaruta sufletului si realizez ca nu am impachetat tot.Acolo las ceva cu mult mai important decat multe lucruri stranse de-a lungul timpului.Ramane o parte din mine,si nu voi putea lua inapoi niciodata asta.Intelegeam atunci ca tocmai peretii care ma apasau din cand in cand, imi furasera toate visele din noptile senine, toate intrebarile din zilele ploioase in care stateam de vorba cu mine sau zambetele din diminetile care promiteau zile insorite.
Of, de-ar incepe ei sa povesteasca.... Oare ar fi cineva sa-i asculte, ar interesa pe cineva zbuciumul unui suflet care candva a tresarit acolo?
Daca m-as putea intoarce in locurile in care am locuit pentru un timp, si as putea aduna acele parti din mine, mi-as putea reconstrui universul, m-as intregii.
Dar... nu pot face asta,nu vreau sa mai simt acel sentiment de deziluzie si scarba acuta.
Pune-ma la zid pentru ca mi-e scarba de mitocani,badarani si oameni cu caracter mediocru,dar prefer aceasta sinceritate brutala,decat o asemanare cu aceea speta umana.
Uneori ma gandesc,ca unii dintre noi venim de pe alta planeta,una putin mai aproape de soare,dar asta nu trebuie sa-i sperie pe natangi si nici sa-i complexeze,avem destule rezerve de gheata atunci cand situatia o impune,
Si ca tot vorbim de natangi,unii barbati,sa nu generalizez(in gand o fac),sunteti foarte aiuriti.
Da, stiu ca uneori va straduiti sa ne dati impresia ca toti aveti acelasi material genetic, reactionati la unison in anumite situatii de viata, in momentele cele mai importante pentru mine (chiar si daca pentru noi un episod din "dragostea pentru pinguinul meu" vizionat in doi e un moment solemn).
M-am consolat cu gandul ca e greu sa ti minte cu ce eram imbracata la prima intalnire,tie ti se pare un calvar sa-mi urmaresti ritualurile de seara de dupa dus cand pierzi sirul numarand cremele si lotiunile la care apelez sperand sa raman vesnic sclipitoare pentru voi,barbatii.
In timp ce eu rascolesc in supermarket rafturile cu produse lactate cautand iaurtul "acela" cu minus 10% grasime, pe tine brusc te suna "Costel" ca are probleme cu calculatorul si trebuie urgent sa fugi sa rezolvi situatia, ca viitorul lui "Costel" sta in mainile tale dibace.
Sa sti ca atunci cand deschizi dulapul, niciodata camasa, pijamaua sau sosetele nu o sa te strige pe nume.
Daca in fiecare seara si dimineata stai ca puisorii in cuib asteptand papica si te uiti lung spre hainele asezate frumos, nu o sa-ti cada in brate ceea ce cauti.
"Iubiiitttaaaaa, nu mi-ai vazut pantalonii, aseara i-am pus aici". Ba da dragul meu, azi noapte i-am luat si am facut perdele din ei...
Dupa ce iesi de la dus, ca un mielusel, apari in fata mea si spui: "auzi, draga mea, ce e ala din sticla verde ca m-am spalat cu el dar miroase putin ciudat?".
E Domestos draga, dar stai linistit omoara microbii si din cele mai ascunse locuri... (inclusiv microbul de tine)
Ironica
Si eu nu am avut nevoie de Domestos sa ucida microbul sentimentelor pe care le nutream,din contra,cred ca pot sa sun la Procter and Gamble si sa le furnizez o noua formula"Ucisul microbilor prin autosugestie".
Am pus sufletul la mezat si am iesit cu el sfaramat,cam asa ar trebui sa pun titlul postarii,dar...acum este deja istorie,idilica,trista si nesemnificativa.In aceasta ordine simt acum ,ca a fost candva.
Doar sufletul meu este in fiecare zi la fel de plin de lumina, de iubire, de admiratie pentru frumos si de insetat pentru sublim! Si astazi, o zi atat de diferita fata de ieri , sufletul meu vibreaza la aceeasi intensitate, iubeste aceleasi lucruri, il doare la fel de mult! E o noua zi dar acelasi suflet!
